Erori comise de fizicieni

ION GABAREV

 

LIMITA POSIBILULUI?...

 

 

Studiu ştiinţific

 

 

Tipografia centrală,

Chişinău

 

 

CZU 53

G 11

 

Această lucrare a fost publicată cu susţinerea financiară a persoanelor:

Valeriu BOGDAN, S.A. „PROMTEHGAZ”,

Gheorghe IANACHEVICI,

Elena IANACHEVICI,

Mariana IANACHEVICI,

Iaroslava IANACHEVICI,

Alexandra GABAREV,

Maria GABAREV.

 

 

Redactori-stilizatori: Maria MEŢLER, doctor în filologie, conferenţiar universitar,

Nicolae MISAIL,

Rodica GABAREV.

 

Coperta şi procesare computerizată: Maxim VACULENCO, inginer.

 

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Gabarev, Ion Limita posibilului?...: Studiu ştiinţific / Ion Gabarev. – Ch.: F.E.P. „Tipogr. Centrală”, 2006 – 48p. Bibliogr. p. 47-48 (25 tit.) ISBN 978-9975-78-495-5 1000 ex.

 

ISBN 978-9975-78-495-5

© Ion Gabarev

 

 

CUPRINS

 

Prefaţă............................................................................................... 4

Ceaşca cu cafea – experiment banal................................................. 5

„ Dispariţia ” energiei la dizolvarea corpurilor solide........................ 7

Frâna magnetică şi conservarea energiei.......................................... 9

Lege din ciocan............................................................................11 Priveşte la rădăcină......................................................................... 14

Lege în fizica complexă.................................................................. 19

Erori comise de fizicieni................................................................. 20

„ Transformarea ” materiei în energie.............................................. 22

Detronarea legii conservării energiei............................................. 24

Legea de bază a fizicii complexe.................................................... 25

Pătrunde în esenţă........................................................................... 25

Energie de categoria a doua (?!)..................................................... 30

Vibraţie unidirecţională – viitorul cosmonauticii........................... 31

Bâlbe ale fizicii exacte.................................................................... 32

Impactul energeticii – graţie “vocaţiei” fizicii................................ 33

Cauzele dezlănţuirii războiului între omenire si natură.................. 38

Autodistrugerea poate fi evitată astăzi, mâine va fi prea târziu...... 40

Evoluţie cu iz de revoluţie...............................................................41

Soluţia salvatoare – fizica complexă............................................... 45

Spre un viitor curat......................................................................... 46

Referinţe bibliografice.................................................................... 47

 

 

„ Nu Vă îndoiţi. Toate ideile mari

sunt utopii la început ”.

St. Mihăilescu

 

PREFAŢĂ

 

Prezenta lucrare, unica de acest gen, abordează probleme stringente ale omenirii. Se scot în evidenţă erorile comise ce au provocat aceste probleme. Astăzi tot mai acut se pune problema de a găsi soluţia de mijloc între cele două imperative, producerea de energie şi salvgardarea naturii. Condiţiile severe impuse astăzi de natură ne obligă la măsuri înţelepte, adoptate în mod alert şi conjugat.

Se ştie că o formulă introdusă în text reduce la jumătate numărul cititorilor. Dar vă asigur că orice persoană cu studii medii, depunând un mic efort, se va descurca. Efortul merită să-l depuneţi deoarece veţi descoperi că aţi studiat o fizică incorectă, ceea ce nu e indicat copiilor, nepoţilor noştri.

În discuţie e pusă problema redefinirii noţiunilor de „ energie ”, „ impuls ” şi reformulării acestor legi. Este clar că probleme de acest gen sunt supuse unor critici aspre, dar e de dorit ca şi criticile să fie argumentate, de aceea invit fizicienii să demonstreze contrariul, să-şi justifice poziţia lor.

Odată cu reformularea legii conservării energiei va dispărea obstacolul în proiectarea şi implementarea noilor tehnologii ecologic pure, de care avem nevoie astăzi ca de oxigen. Doresc să atrag atenţia că lucrarea de faţă şi-a propus să demonstreze că energia nu este materie,prin urmare ea nu se conservă şi nu abordează proiectul unui „perpetuum mobile”.

Lucrarea fiind scrisă într-un limbaj simplu, e destinată tuturor categoriilor de cititori şi mai ales pentru cei care discută astăzi problema energiei şi într-adevăr sunt dispuşi s-o rezolve (implementeze), indiferent de ce spun legile fizicii. Decizia este prin definire o alegere între mai multe alternative, pentru ca strategii bune de dezvoltare să fie elaborate, trebuie ca toate variantele şi orice opţiune să fie prezentă, cu toate implicaţiile sale.

 

“ Ştiinţa este fiica experienţei ”

Leonardo da Vinci

 

 

Ceaşca cu cafea – experiment banal

 

„ Despre natura forţei atracţiei gravitaţionale şi astăzi se cunoaşte foarte puţin, cât se cunoştea şi pe timpurile lui Newton ” [1, pag. 60][1].

Să ne imaginăm următoarea situaţie: şezând comod într-un fotoliu, bem o cafea. Ceaşca se află la o anumită înălţime de la suprafaţa podelei. Conform legilor fizicii ceaşca cu cafea posedă o anumită energie potenţială. Dacă ne vom ridica din fotoliu şi ne vom deplasa la o anumită distanţă, atunci această ceaşcă se va situa la o înălţime mai mare faţă de podea – pe verticală şi pe orizontală – la o distanţă anumită, deci şi energia potenţială va fi mai mare. Ceaşca de cafea, aflată la diferite înălţimi faţă de podea, posedă o energie potenţială diferită. Acest fapt e de necontestat. Or, legile fizicii ne spun că gustul cafelei ar trebui să se schimbe (?!). Explic şi de ce: am stabilit că ceaşca de cafea aflată la diferite înălţimi faţă de podea, posedă o energie potenţială diferită. Conform teoriei actuale, energia este considerată materie şi anume legii conservării şi transformării energiei care ne spune că: „ energia nu se creează şi nici nu dispare, doar se transmite de la un corp la altul, ori se transformă dintr-o formă în altă formă în aceeaşi cantitate ” [1, pag. 102]¹. Din această lege rezultă că energia rămâne aceeaşi, invariabilă, adică se conservă.

Conform acestei legi, când bem cafeaua ridicaţi în picioare, în ceaşcă va apărea (?!) o materie străină – adică o energie potenţială. Nu are importanţă dacă în ceaşcă a apărut o cantitate mai mare sau mai mică de materie străină. Se iscă întrebarea: de unde a apărut această materie străină în ceaşcă?! S-ar putea ca omul să nu fie capabil să aprecieze cât de mult s-a schimbat gustul cafelei, însă depistarea materiei străine în lichid nu prezintă o problemă.

Aşadar, „ S-a schimbat gustul cafelei?” şi „ De unde a apărut această materie străină în ceaşcă?” sunt întrebări secundare, principala întrebare fiind următoarea: energia este sau nu este materie? Consider absurdă afirmaţia unor fizicieni: „ Energia nu are gust ”. Noi am cheltuit o oarecare energie pentru a deplasa ceaşca cu cafea (de la 0,5 m la 1,5 m pe verticală, pe orizontală – 3 m) şi nimic mai mult. Nici un fel de materie străină nu a apărut în ceaşcă şi nici nu avea de unde să apară.

În cazul dat vom utiliza un mecanism, care face posibil ca procesul să fie reversibil. La recuperare, vedem că o parte din energie a dispărut (pierderile sunt incluse), ceea ce vine în contradicţie cu legea conservării şi transformării energiei. Se naşte întrebarea: „ Unde a dispărut energia?”

Într-adevăr, noi am cheltuit o oarecare energie pentru a deplasa ceaşca cu cafea. Cu alte cuvinte, noi am cheltuit o oarecare energie pentru a înfrunta forţa de atracţie gravitaţională. În cazul procesului reversibil noi vom recupera doar o parte din energia cheltuită, minus pierderile. Dar, energia se va recupera datorită forţei de atracţie gravitaţională şi nu unei energii imaginar conservată. Cu cât diferenţa dintre verticală (<) şi orizontală (>) va fi mai mare, cu atât variază şi energia, deci o parte din energie va dispărea. Aceasta se evidenţiază foarte clar dacă noi vom deplasa ceaşca cu cafea strict orizontal. În acest caz procesul este ireversibil – noi am cheltuit o oarecare energie pentru deplasarea obiectului, dar nu o putem recupera – energia a dispărut. Teoria actuală ne dictează următoarele: „ Dacă un corp se mişcă pe orizontală şi asupra lui acţionează o forţă perpendiculară mişcării, atunci lucrul acestei forţe va fi egal cu zero. Cu alte cuvinte, forţă perpendiculară pe distanţă nu efectuează nici un lucru ” [1, pag. 93][2] (?!).

În baza acestui experiment, afirmăm că ENERGIA NU ESTE MATERIE, prin urmare energia totală nu se conservă. Energia ne caracterizează doar mărimea mişcării materiei ( corpului ). Deci, conservarea energiei e lipsită de raţionament.

“ Dispariţia ” energiei la dizolvarea corpurilor solide

 

„ Natura fizică a proceselor de deformaţie a corpurilor solide încă nu e absolut clară ” [2, pag. 67][3], dar pentru a nu compromite legea de aur, fizicienii încearcă să „iasă uscaţi din apă”.

Aşadar: „ Un arc spiral comprimat posedă o energie mai mare decât un arc necomprimat. Dacă vom dizolva arcul în stare comprimată în acid, energia lui potenţială va dispare. Nu se află oare acest fapt în contradicţie cu legea conservării energiei? Răspuns. Nu. Temperatura acidului după dizolvarea arcului comprimat va fi mai mare decât în cazul, când arcul nu este comprimat. Prin urmare, energia potenţială a arcului comprimat se transformă în energia interioară a soluţiei ” [3, pag. 31][4].

Deşi cartea are un scop instructiv, şi anume: „… familiarizează elevii cu fenomenele naturii, cu diversele aplicări ale legilor fizice în tehnică, cu experienţe interesante. … aprofundează şi lărgesc cunoştinţele elevilor, contribuie la dezvoltarea gândirii logice ”, [3, pag. 3]² totuşi experimentul dat are un efect contrar, deoarece induce în eroare.

Pentru a sesiza mai uşor această eroare, vom simplifica acest experiment înlocuind arcul de metal cu un elastic (cauciuc), care se va dizolva în benzină (benzen) doar în câteva ore. În consecinţă, vom reduce considerabil durata experimentului, ceea ce va facilita o observare mai atentă a desfăşurării acestui experiment şi o măsurare mai exactă a temperaturii soluţiilor, în comparaţie cu experimentul cu arcurile metalice.

Două cantităţi egale de elastic sunt dizolvate separat în două vase. În primul vas elasticul este deformat, deci îi va fi comunicată o cantitate de energie (după teoria actuală). În cel de al doilea vas, elasticul va fi dizolvat nedeformat. Ţin să menţionez că trebuie să ţinem cont de grosimea ambilor elastici, pentru ca reacţia de descompunere a acestora să coincidă în timp, deci să efectuăm experimentul cu o mai mare precizie.

Orice schimbări de temperaturi survenite în urma procesului de descompunere vor fi identice în ambele vase. Prin urmare, vom observa că temperatura soluţiilor în ambele vase a rămas aceeaşi pe tot parcursul acestui proces de descompunere. Acest fapt vine în contradicţie cu legea conservării şi transformării energiei.

Explicăm: pentru a deforma elasticul sau arcul s-a cheltuit o anumită energie. Atâta timp cât arcul este deformat, acesta tinde să revină la poziţia iniţială, există deci în el o forţă de elasticitate. Creându-i condiţii de revenire la poziţia iniţială vom observa procesul reversibil, va fi efectuat un lucru egal cu energia cheltuită la deformare, minus pierderile.

Cu alte cuvinte, în momentul deformării arcului (deformaţie elastică) are loc o deplasare a atomilor în reţeaua cristalină, şi, datorită forţelor de interacţiune dintre atomi, care sunt destul de mari, apare forţa de elasticitate interioară. Datorită acestei forţe arcul tinde să revină la poziţia iniţială şi nu a unei energii imaginară. Deci, noi am cheltuit o anumită energie pentru înfruntarea (antrenarea) forţelor de interacţiune dintre particule. În cazul deformării elastice, cu o forţă din exterior noi antrenăm forţa de elasticitate interioară, care treptat va dispărea pe parcursul dizolvării arcului.

Conservarea energiei (acţiunii) e o aberaţie şi se evidenţiază foarte clar la o deformare remanentă a arcului (depăşirea limitei de rezistenţă). În cazul deformării plastice, până la 20% din energia utilizată se transformă în energie termică.

Şi acest experiment ne demonstrează că energia totală nu se conservă, prin urmare ENERGIA NU ESTE MATERIE. Energia este o MĂRIME FIZICĂ ce caracterizează mişcarea materiei.

 

Frâna magnetică şi conservarea energiei

 

Pentru fizicienii conservatori, care neagă cu vehemenţă justeţea experimentelor anterioare, doresc să descriu un experiment în care transformările de energie potenţială şi cinetică în energie termică constituie circa 1%.

Aşadar, un magnet se va apropia de un electromagnet care este fixat rigid de corp. Apropierea se va efectua în modul în care magneţii se vor respinge. Părţile magneţilor care se suprapun au aceeaşi polaritate şi pentru apropierea lor se va cheltui o oarecare energie. Mecanismul are posibilitatea de a fixa magnetul în poziţia apropiată de electromagnet. În momentul eliberării, magnetul se va deplasa brusc la o anumită distanţă de electromagnet.

Deci, energia cheltuită la apropiere, se va consuma pentru deplasarea magnetului la o anumită distanţă, minus pierderile. În acest caz vom avea un proces reversibil. Se pune întrebarea, ce se va întâmpla în cazul procesului ireversibil? Unde dispare energia utilizată la apropierea magneţilor, atunci când pur şi simplu se va deconecta electromagnetul? Cu energia termică ne-am clarificat. Şi totuşi unde dispare energia?

 

Fig. 1

 

Frâna magnetică din fig. 1 ne demonstrează acelaşi lucru. Prin urmare se naşte întrebarea: în ce „formă” se transformă energia? Unde dispare energia? Varianta, precum că energia se transformă în energie termică sau în energie electrică, nu poate fi admisă. E inacceptabilă şi varianta precum că energia este o formă a materiei ce nu poate fi depistată.

Nu numai o dată le-am cerut fizicienilor să răspundă la această întrebare provocatoare, intenţionat formulată astfel: „ Unde a dispărut energia? ”. Dar de fiecare dată se eschivau de la adevăr. Absurditatea întrebării o explică noţiunea de energie şi anume: energia este o mărime fizică, o acţiune, un abstract. Deci, se mai poate formula întrebarea astfel: „ Unde a dispărut energia? ”, „ Unde a dispărut acţiunea? ” sau „ Unde a dispărut abstractul? ”

O analiză atentă, ştiinţifică ne conduce la concluzii ce vin în contradicţie cu legea conservării şi transformării energiei. Prin aceste experimente se evidenţiază cât se poate de clar că energia (acţiunea) nu este materie şi nu se conservă. E absurd să vorbim despre conservarea unei acţiuni, unui abstract.

Energia ne caracterizează numai mărimea lucrului ce s-a efectuat. Dar ca atare energia nu efectuează nici un lucru. În orice caz lucrul este efectuat doar de forţe ce apar în urma unui proces oarecare. Acţiunea ce provoacă o acceleraţie se numeşte forţă.

Deci, deja putem trage o concluzie: în timpul unui proces apar interacţiuni caracterizate de forţe. Aceste forţe îndeplinesc un lucru oarecare, iar lucrul (mărimea lui) este caracterizat, măsurat, de energie. Energia ne furnizează date exacte despre lucrul efectuat. Or, energia nu este altceva decât DATE EXACTE. In această lumină răspunsul apare fără nici un efort special de gândire.

Desigur că acestea sunt lucruri banale, dar pentru descrierea adevăratei situaţii suntem obligaţi să repetăm, mai ales pentru fizicienii conservatori. Altfel zis: „ Lumina nu există nici pentru cel ce nu vede, nici pentru cel ce nu vrea să vadă ” (G. Sand).

 

Lege din ciocan

 

„La mijlocul sec. XIX numeroasele experienţe au demonstrat că energia mecanică nu dispare niciodată fără urmă. De exemplu, ciocanul cade pe o bucată de plumb şi plumbul se încălzeşte într-un mod bine determinat. Forţele de frecare frânează corpurile, care în acest caz se încălzesc. Pe baza observărilor numeroase de acest fel şi generalizării datelor experimentale a fost formulată legea conservării energiei. Energia în natură nu apare din nimic şi nu dispare: cantitatea de energie este invariabilă, ea trece doar dintr-o formă în alta. Legea conservării energiei dirijează toate fenomenele naturii şi le reuneşte. Ea se respectă absolut: nu se ştie nici un caz, când ea nu s-ar respecta. Această lege a fost descoperită la mijlocul sec. XIX de savantul german R. Mayer (Maier, 1814-1878), medic de profesie, de savantul englez J. Joyle (Joul, 1818-1889), şi a fost formulată complet în lucrările savantului german H. Helmholtz (Helmholţ, 1821-1894) ” [4, pag. 63][5]. Dar..., a observa, este o calitate măreaţă.

Pentru formularea unei legi “ măreţe, fundamentale, absolute ” nu s-au găsit experimente mai credibile?! Chiar că-i lege din ciocan, ce a adus omenirea în pragul unui dezastru. Repet: „ Legea conservării energiei interzice obţinerea de lucru în cantităţi mai mari decât cantitatea de energie consumată ”, [5, pag. 127][6]. Un sistem analogic cu ciocanul vom descrie în experimentul de mai jos.

Fizica este o ştiinţă experimentală. Aceasta înseamnă că legile fizicii se stabilesc şi se verifică acumulând şi comparând date experimentale. Formulele fizice exprimă anumite relaţii care trebuie să existe între mărimile măsurate. Aşadar, rezultatul diferit al măsurărilor obţinute la acelaşi experiment ne conduce la concluzii absolut contrare. Diferenţa dintre valori de 30% este o mărime substanţială ce nu poate fi neglijată sau considerată o eroare a măsurărilor. Pentru a înţelege mai bine aceste afirmaţii, vom analiza următorul fenomen.

Acesta reprezintă un sistem format de o greutate sub formă de bară având la o extremă un punct de sprijin cu posibilitatea de a se roti în plan vertical. Vom calcula energia potenţială a barei în diferite puncte. Bara (fig.2) cu lungimea l de 0,6 m şi masa m egală cu 2 kg o împărţim în 12 părţi egale.

Folosind formula: , calculăm forţa de greutate în cele 12 puncte ale barei. Unde F este forţa de greutate ce acţionează în punctul cercetat (kgf), G – masa barei (kg), l – lungimea barei (m), x – distanţa de la axa de rotaţie până în punctul cercetat (m).

Vom obţine acelaşi rezultat, dacă în acest caz vom folosi dinamometrul pentru determinarea forţei de greutate în cele 12 puncte ale barei. Scriem datele obţinute în tabelă şi calculăm, pentru fiecare punct cercetat ce se află la distanţa h, energia potenţială a barei în comparaţie cu punctul B (fig. 2).

Conform teoriei actuale avem: F₁ × l₁ = M₁ şi F₂ × l₂ = M₂

Se ştie: F₁ < F₂ şi l₁ > l₂ (fig. 2).

Conform datelor din tabela 1 obţinem: M₁ = M_2.

Se vede clar că energia potenţială a barei (fig.2), calculată teoretic conform fizicii actuale, este o mărime constantă şi are aceeaşi valoare în toate punctele de pe bară (vezi tabela 1). De aceea, indiferent de punctul de pe bară folosit în timpul experimentelor, vom obţine în rezultat aceeaşi energie potenţială. Pentru simplificarea acestor calcule în fizică a fost introdusă noţiunea „ centrul masei ”. Deci, calcularea energiei potenţiale a unui corp în comparaţie cu un punct numit (de la A la B) nu necesită eforturi:

Wp = mgh.

Dacă valorile m şi h sunt mărimi constante, atunci şi energia potenţială a corpului rămâne constantă în orice împrejurări (?!).

Conducându-ne de legile fizicii existente obţinem:

W₁= W₂ sau W pb– const (de la A la B).

 

Tabela 1

m	Forţa de greutate ce acţionează în punctul cercetat	kgf					2,4		1,7	1,5	1,4	1,2	1,1
g	Acceleraţia căderii libere	m/s2	9,81 const.
h	Distanţa de la axa de rotaţie până în punctul cercetat	m	0,05	0,1	0,15	0,2	0,25	0,3	0,35	0,4	0,45	0,5	0,55	0,6
W	Energia potenţială a barei	J	5,88 const.

 

„ Energia mecanică E a unui sistem izolat de corpuri se conservă ” [6, pag. 87][7]. Ori “ Proprietatea de conservare este proprietatea de a rămâne invariabil ” [5, pag. 102][8]. Sau: „ Energia mecanică totală a unui sistem izolat de corpuri, care interacţionează prin forţe de gravitaţie sau forţe elastice, se menţine invariabilă la orice mişcări ale corpurilor din sistem ” [5, pag. 120]².

 

Personal nu suntem de acord cu această „ teorie ”, deoarece în urma verificării acestei „ teorii ” am constatat că nu coincide cu practica. În cazul experimentului propus avem un sistem închis (izolat), în care deplasarea aceluiaşi corp pe o distanţă egală, ne permite să obţinem energii diferite, ceea ce vine în contradicţie cu „ teoria ” actuală. Fizicienii spun că: „... vom lua cunoştinţă de mişcarea mecanică, unul din cele mai cunoscute şi bine studiate fenomene ”, [5, pag. 4]². Într-adevăr mişcarea mecanică o considerăm cea mai simplă mişcare a materiei, care nu necesită eforturi mari pentru a putea fi studiată şi înţeleasă, dar...?! Marele savant rus M. V. Lomonosov (1711-1765) spunea: “ Un experiment eu îl pun mai presus decât o mie de păreri născute de imaginaţie ”.

Priveşte la rădăcină

 

Cu ajutorul unei machete vom demonstra acest fenomen. Pentru efectuarea experimentului sunt necesare o serie de transformări a energiei, apoi comparăm valorile obţinute.

Este evident că nu toate mărimile fizice pot fi determinate prin măsurări directe. Uneori suntem nevoiţi să recurgem la măsurări indirecte, de aceea în cazul dat vom folosi resortul.

Factorii importanţi, care nu pot fi neglijaţi, constau în aceea că sistemul trebuie să fie echivalent în ambele variante, adică: nu ni se permite să schimbăm masa barei m_b (se are în vedere cantitatea de substanţă a barei), să mărim sau să micşorăm distanţa h (înălţimea la care se ridică greutatea – bara), iar arcul în poziţia iniţială nu trebuie să fie deformat.

Macheta reprezintă un sistem format de o greutate sub formă de bară având la o extremă un punct de sprijin cu posibilitatea de a se roti în plan vertical (fig. 3, fig. 5). Notăm poziţia iniţială a barei cu litera A, iar poziţia în care toată energia cinetică (Wc) a barei s-a transformat în energia potenţială a arcului (Wp) cu litera B. În poziţia A bara posedă o energie potenţială în comparaţie cu poziţia B.

Fig. 3 Fig. 4 Fig. 5

 

Experimentăm prima variantă. Lăsăm să cadă bara din punctul A până în punctul B (fig. 3). La cădere Wp a barei se transformă în Wc, apoi Wc se transformă în Wp (deformarea arcului). Cu alte cuvinte energia potenţială şi cinetică a barei se cheltuieşte pentru deformarea resortului (fig. 3). Linia EE¢ este paralelă cu linia DD¢ şi paralelă cu linia OO¢ (EE¢ || DD¢ || OO¢).

Efectuăm varianta a doua a experimentului. Aceeaşi bară cade din punctul A până în punctul B (fig. 4), dar schimbăm punctul de legătură cu bara, prin urmare Wc, se va cheltui pentru deformarea aceluiaşi arc. Se vede clar că bara a ajuns până în punctul C (fig. 4). Pentru claritate ne vom imagina că am redus cu mult viteza de cădere a barei, prin urmare observăm că bara aflându-se în punctul B (fig. 4) mai posedă o oarecare energie – D Wc. Datorită acestei energii D Wc bara se va deplasa din punctul B până în punctul C (fig. 4). Această energie cinetică D Wc trebuie s-o transformăm în energie potenţială D Wp cu condiţia să respectăm regulile prestabilite, şi anume: sistemul trebuie să fie echivalent în ambele variante, nu ni se permite să mărim distanţa BC (fig. 4). În acest caz vom utiliza un arc suplimentar cu o rigiditate (k₃) mai mică (fig. 5). Pentru a evita erorile repetăm experimentul, apoi comparăm rezultatele.

 

Notăm:

Wp – energia potenţială,

Wc – energia cinetică,

Wp₁ – energia potenţială pe care o posedă bara până la transformare, prima variantă,

Wp₂ – energia potenţială pe care o posedă bara până la transformare, varianta a doua,

Wp.t.₁ – energia potenţială după transformare, prima variantă (fig. 3),

Wp.t.₂ – energia potenţială după transformare, varianta a doua (fig. 5),

D Wc – energia cinetică mică în comparaţie cu energia cinetică exercitată în sistem,

D Wp – energia potenţială mică în comparaţie cu energia potenţială exercitată în sistem.

e_x – pierderile de energie din sistem (fig. 3 şi fig. 5).

 

Legea conservării şi transformării energiei ne spune că: „ energia nu se creează şi nici nu dispare, doar se transmite de la un corp la altul, ori se transformă dintr-o formă în altă formă în aceeaşi cantitate ” [1, pag. 102][9].

Notăm prin Wx - valoarea energiei cinetice [2, pag. 118, tab. 1][10] a unui punct cercetat al corpului rotativ în sistemul dat (fig. 3 şi fig. 5).

, (1)

unde m_x , l_x , w_x , h_x şi e_x - sunt mărimi variabile ce corespund fiecărui punct cercetat în dependenţă de poziţia barei în sistem. Pentru fiecare sistem în parte (fig.3 şi fig.5) putem scrie următoarele relaţii:

(2)

(3)

Legea conservării energiei mecanice ne spune că: energia totală a sistemului conservator izolat e o mărime constantă (energia nu se creează şi nici nu dispare) [1, pag. 102]¹. Conform acestei legi avem:

(4)

(5)

La[1, pag. 102]¹, ultimul aliniat e scris că: „ La rezolvarea problemelor în mecanică conform legii conservării şi transformării energiei se permite de a nu lua în consideraţie starea intermediară prin care trece sistemul, dar se va compara starea iniţială cu cea finală. De aceea la rezolvarea problemelor în mecanică trebuie de clarificat dacă se poate aplica legea conservării şi transformării energiei la problema dată – aceasta contribuie la o rezolvare simplă şi rapidă ”.

Deoarece schimbarea energiei potenţiale a sistemului nu depinde de starea intermediară, putem scrie următoarele relaţii:

(6)

. (7)

Deoarece m₁ = m₂ , g – constant, h₁ = h_2, obţinem: sau (8)

Conform acestei legi, dacă: Wp₁ = Wp₂ , sau .

Atunci şi Wp.t.₁ = Wp.t.₂ sau e₁ = + e_2. (9)

Deoarece k ₁ = k ₂ şi x ₁ = x _2, atunci . (10)

În urma simplificări relaţiei 9 obţinem: e₁ = + e_2, (11)

unde e₁ = e^′₁ + e^″₁ + e^′′′₁ şi e₂ = e^′₂ + e^′′₂ + e^′′′₂ + e_3,

e^′₁ şi e^′₂ - pierderile de energie în rulment,

e^′′₁, e^′′₂ şi e₃ - pierderile de energie la deformarea arcului,

e^′′′₁ şi e^′′′₂ - pierderile de energie la înfruntarea aerului (diferenţa dintre valori este foarte mică, dar totuşi există).

După o analiză atentă, ştiinţifică, multilaterală, bazată pe valorile reale ale experimentului s-a constatat că:

e^′₁ < e^′₂ deoarece F₁ < F₂ (vezi tabela 1, fig. 2, fig. 3 şi fig. 5)

e^′′₁ < e^′′₂ + e₃ deoarece e^′′₁ = e^′′₂ (vezi relaţia 10)

e^′′′₁ > e^′′′₂ deoarece w₁ > w₂.

Deci obţinem: e₁ < e₂ sau e ^′₁ + e^′′₁ + e^′′′₁ < e^′₂ + e^′′₂ + e^′′′₂ + e₃ (12)

unde e₂ - e₁ = e_4. (13)

În urma simplificări relaţiei 11 obţinem: 0 = + e_4. (14)

Deci avem: obţinem: Wp.t.₁ ¹ Wp.t.₂

În rezultat relaţia + e_x nu se respectă, ceea ce vine în contradicţie cu legea conservării energiei mecanice, care spune că: „ în cazul oricărei transformări de energie dintr-o formă în altă formă se păstrează egalitatea ”sau se conservă [1, pag. 102][11].

Conform acestei legi dacă Wp₁ = Wp₂, atunci şi Wp.t.₁ = Wp.t.₂, ceea ce, în cazul dat nu se respectă – Wp.t.₁ ¹ Wp.t._2. Fapt pe care l-am şi demonstrat pe cale experimentală. În acest caz, toţi fizicienii apelează la arma cea mai accesibilă (nu şi onorabilă) – negarea (?!). „ O ştiinţă care nu se miră şi nu venerează e o ştiinţă moartă ” (A. Einstein).

Consider că orice lege din fizică se poate aplica doar în domeniul dat şi în anumite limite, anumite condiţii, şi nici o lege nu poate fi absolută. Orice lege este limitată în dezvăluirea adevărului absolut. Cu alte cuvinte, o lege poate dezvălui un adevăr relativ. ADEVĂRUL ABSOLUT NU-L VOM CUNOAŞTE NICIODATĂ, CERCETĂRILE SUNT O CALE FĂRĂ SFÂRŞIT CE NE APROPIE DE EL.

Şi acest experiment ne demonstrează că energia nu se conservă, şi, prin urmare ENERGIA NU ESTE MATERIE. Energia este o MĂRIME FIZICĂ ce caracterizează un proces, un lucru.

 

Lege în fizica complexă

 

În baza celor demonstrate vedem că de la acelaşi corp, ce cade de la o înălţime h - constantă, obţinem valori diferite ale energiei potenţiale ale arcului. De aici rezultă că + e_x.

Prin urmare constatăm că legile fizice existente nu pot explica acest fenomen. Aplicând formulele deja cunoscute constatăm o neconcordanţă în teoria actuală. Şi noi împărtăşim ideea enunţului „ Ex nihilo nihil ”,Din nimic nimic(Lucreţiu), dar nu trebuie de confundat necunoaşterea cu inexistenţa – să ne amintim istoria descoperirii atomului.

Energia potenţială a barei nu poate fi calculată utilizând formula cunoscută Wp = mgh. Energia potenţială a corpului depinde nu numai de poziţia lui în comparaţie cu alt corp, dar şi de modalitatea interacţiunii dintre aceste corpuri. Fiecărui punct al corpului rotativ îi corespunde energia potenţială respectivă.

Deci, e evident că e necesară o lege nouă pentru a explica acest fenomen. Această lege ar putea fi formulată astfel: energia cinetică a corpului în formă de bară, care se roteşte pe o axă orizontală ce trece prin capătul barei perpendicular pe ea, variază invers proporţional în raport cu lungimea braţului.

Erori comise de fizicieni

 

Dorim să atragem atenţia că experimentul cu bara demonstrat mai sus nu va fi găsit nici într-o carte de fizică. De ce? Pentru că nu respectă legea. Dar acesta nu-i unicul fenomen ce încalcă legile fizicii, chiar am depistat unele exemple descrise deghizat şi în cărţile de fizică la [7, pag. 63][12] şi la [7, pag. 107-111]¹. Şi ce credeţi?! Legile sunt corecte! Noi suntem vinovaţi pentru că „ nu trebuie să ne băgăm nasul unde nu ne fierbe oala ”, nu avem voie să cârtim împotriva legilor, [7, pag. 112]¹ aliniatul unu. Iată şi fizica cea exactă, mult lăudată, care dă răspuns practic la toate întrebările, [7, pag. 113]¹ aliniatul doi. O altă sursă ne spune: „ Încă nu toate proprietăţile materiei, nu toate legile naturii sunt cunoscute şi studiate. Însă dezvoltarea fizicii şi a altor ştiinţe ne arată că în lume nu există fenomene, care nu ar putea fi studiate şi înţelese ”(?!), [5, pag. 3][13].

La [1, pag. 101][14] e scris că: „ legea conservării şi transformării energiei este o lege a naturii ” – fals, legile naturii se descoperă, nu se inventează; „ formulată în rezultatul generalizării activităţii umane milenare şi confirmată experimental de nenumărate ori ” – fals, ceea ce s-a dovedit experimental de nenumărate ori se referă la materie şi nu la energie. S-a confundat energia (acţiunea)cu materia (substanţa) – eroare fatală.

Legea conservării şi transformării energiei e considerată de învăţaţi lege fundamentală, pe care se bazează toată fizica şi în special despărţitura mecanica. Se spune că această lege are o legătură directă cu mişcarea materiei [1, pag. 101]³, dar poate bara (din cazul fenomenului demonstrat) nu-i materie şi nu se mişcă?!

Unii fizicieni afirmă că energia este o materie ultrafină ce nu poate fi detectată, cântărită, cum ar fi câmpul magnetic, fotonii etc. Dar şi din formularea legii conservării şi transformării energiei se subînţelege că energia este materie (substanţă) – cuvintele „ creează”, „ dispare”, „ formă” şi „ cantitate ”, caracterizează materia şi nu energia (acţiunea).

Aşadar, reproducem o serie de citate care definesc energia:

„Energia este o mărime scalară ” [1, pag. 18][15]

„ Energia este măsura mişcării materiei ” [8, pag. 7][16]

„Energia potenţială este o mărime fizică ” [7, pag. 90][17]

„ Energia cinetică este o mărime relativă ” [1, pag. 97]¹

„Pentru măsurarea tuturor tipurilor de energie (lucru) se întrebuinţează joulii (J)” [9, pag. 4][18]

„ Lucrul mecanic (energia) … ” [2, pag. 140][19]

„Lucrul este un proces şi nu poate fi conservat ” [1, pag. 96-97]¹

„ Mişcarea mecanică este cea mai simplă formă a mişcării materiei ” [1, pag. 35]¹

„ Mişcarea mecanică este un proces ” [7, pag. 22]³.

Legea conservării şi transformării energiei ne spune că: „ energia nu se creează şi nici nu dispare” [1, pag. 102]¹. Dacă în carte e scris la [1, pag. 18]¹ negru pe alb că energia este o mărime scalară, atunci mai poate fi vorba despre dispariţia sau crearea unei mărimi scalare?! Şi noi susţinem că materia nu poate fi creată şi nici nu poate dispărea fără urme, dar aceasta-i materie şi nu e o mărime scalară. E firesc ca atunci când vorbim de cantitate să ne zboare gândul la materie: „ o cantitate de materie ”. Însă, personal consider că nu e corect să întrebuinţăm cuvântul cantitate pentru caracterizarea unei mărimi scalare şi anume: „ o cantitate de acţiune (energie) ”. La [1, pag. 96]¹ e scris că cuvântul „ energie ” provine de la cuvântul grecesc „ energhea ”ceea ce înseamnă„ acţiune, activitate ”.

Din cele expuse se vede clar că energia nicidecum nu poare fi materie. De aceea nu trebuie să tratăm energia ca materie. E absurd să spunem că: „… energia nu poate fi distrusă …”, [10, pag. 22][20].

„ Transformarea ” materiei în energie

 

Pentru fizicienii şi persoanele care consideră că energia este materie, aducem un exemplu de netăgăduit. La [11, pag. 42][21] e scris că: „ Toate felurile de energie pot fi transformate în energie electrică, care poate fi la rândul ei transformată în orice alt fel de energie ”. Deci, să transformăm energia electrică în „… orice alt fel de energie ”, ceea ce va confirma justeţea acestei legi şi afirmaţiile fizicienilor.

Pe timpul când oamenii de ştiinţă începuseră să studieze electricitatea, ei nu puteau încă stabili precis structura atomului. Cu totul diferit se prezintă aceste lucruri astăzi. Electronul, „piesa” principală a dispozitivelor electrice şi electronice moderne, care au un rol extrem de important în toate ramurile ştiinţei şi tehnicii, a fost cântărit: m _e = (9,109534 ± 0,000047) × 10^{-31 kg}. [12, pag. 131][22].

Această „piesă” s-a dovedit a fi foarte comodă, ea e foarte uşoară şi mobilă, nu se uzează, nimeni n-a reuşit s-o distrugă sau s-o rupă, şi nu e o piesă deficitară. Electronul lucrează de minune în cele mai diverse condiţii: în medii solide, lichide, gazoase şi în vid.

În cazul curentului alternativ particulele nu se deplasează în mişcare de translaţie de-a lungul conductorului. Electronii oscilează numai în conductor. Amplitudinea acestor oscilaţii constituie fracţiuni de milimetru.

Deci, ideea de a transforma materia în energie electrică, apoi energia electrică să o transformăm în materie este absurdă. Şi iar apare întrebarea: unde a dispărut materia (energia)?

 

* * *

Cu toţii ştim că unitatea de măsură a materiei este kilogramul, iar unitatea de măsură a energiei sunt joulii (J). Aşadar, 1 kg de pulbere posedă 3,8×10⁶ jouli (J), [13, pag. 143][23]. Sunt de acord atunci când se acceptă că energia nu este materie şi se exprimă în jouli, dar în cazul în care energia este considerată materie, ar trebui să se exprime în kilograme şi anume: avem un kilogram de acţiune (energie). Sună absurd? Exact tot atâta absurditate va fi şi în cazul în care ne pronunţăm că energia este materie.

* * *

Odată cu evoluţia fizicii nucleare s-a constatat că legea conservării şi transformării energiei nu se respectă. De ce fizicieni susţin în continuare valabilitatea acestei legi?

La [12, pag. 141][24] e scris: „ Legi de conservare în interacţiunile nucleare. Orice fel de interacţiune este caracterizată prin legi de conservare. Prima oară am întâlnit legi de conservare în interacţiunile mecanice în care se conservă energia, impulsul şi momentul cinetic. Apoi, în interacţiunile electrice am văzut că se conservă sarcina electrică. Interacţiunile nucleare se supun şi ele unor legi de conservare. Unele dintre ele sunt legile generale cunoscute: conservarea energiei, impulsului, momentului cinetic şi a sarcinii electrice. Alte legi sunt speciale: conservarea numărului de nucleoni sau a parităţii ”, dar despre legea conservării şi transformării materiei (substanţei) nu s-a menţionat nimic.

Ţin să menţionez, că deficitul de substanţă în urma interacţiunilor nucleare se explică prin cantitatea de particule (extrem de mici) ce părăsesc corpul respectiv, şi nu prin transformarea materiei (substanţei) în energie termică conform teoriei actuale, [10, pag. 23][25].

Există o ipoteză, precum că marele geniu Einstein îndreptase ştiinţa secolului XX pe o pistă falsă, mai ales pentru că toate încercările făcute de savanţi de a pune în acord cele două „ mari teorii ” ale fizicii moderne – relativitatea şi teoria cuantelor – au dat greş.

O examinare mai profundă a acestor exemple, formulate cu claritate, ne conduce la concluzii ce vin în contradicţie cu această lege fundamentală şi afirmaţiile fizicienilor – că energia este materie. Suntem în secolul XXI şi după părerea noastră ar trebui să evolueze şi acest domeniu al fizicii. „ Nepăsarea este somnul minţii omeneşti ” (Vauvenargues).

Detronarea legii conservării energiei

 

Punerea în evidenţă a unor exemple simple, dar convingătoare, considerăm că este suficient pentru cunoaşterea adevăratei situaţii. „ Legea conservării energiei interzice obţinerea de lucru în cantităţi mai mari decât cantitatea de energie consumată ”, [5, pag. 127][26]. Această lege ne spune că: energia nu se creează şi nici nu dispare, doar se transmite de la un corp la altul, ori se transformă dintr-o formă în altă formă în aceeaşi cantitate.

Să analizăm minuţios această lege fundamentală. După cum s-a menţionat mai sus, energia este măsura mişcării materiei, energia este o mărime scalară, energia este un abstract ceea ce şi s-a demonstrat pe cale experimentală – experimentele descrise. Aşadar, energia – acţiune – abstract, prin urmare rezultă că energia nu este materie (substanţă). Deci, această lege fundamentală interzice transformarea unui anumit abstract într-un abstract mai mare, ceea ce nu are nici o logică. Cu alte cuvinte legea conservării şi transformării energiei e lipsită de raţionament.

Considerăm incorectă legea conservării şi transformării energiei, deoarece această lege se referă mai mult la materie (substanţă) decât la acţiune (energie). Cuvintele „ creează”, „ dispare”, „ formă”, „ cantitate” caracterizează materia, şi nu energia (acţiunea). Eroarea comisă de fizicieni constă în aceea că au confundat energia ( acţiunea ) cu materia ( substanţa ), lucruri absolut diferite. Deci, o reformulare a acestei legi e imperios necesară.

Dacă acceptăm că energia nu-i materie, atunci putem corecta această lege fundamentală. Faptul ar conduce la dispariţia obstacolului în producerea energiei electrice ieftine. În care context dorim să aducem o opinie. Academicienii, fizicienii şi toate persoanele competente în problema dată spun: „ Categoric nu avem nevoie de asemenea energie, oricât de ieftină ar fi, dacă mecanismul dat încalcă legea conservării şi transformării energiei ”. E absurd, dar real!

Părerea noastră este că nimic nu e imposibil – imposibilul e în minţile învăţaţilor care au inventat această lege, ce a adus omenirea în pragul unui dezastru. Suntem cu toţii convinşi că imposibilul de astăzi, mâine se va realiza – descrierile fantastice după o vreme devin realităţi. „ Apa curge şi din stâncă, dar se cere multă muncă ” (Ion Hanganu).

 

Legea de bază a fizicii complexe

 

În toată programa cursurilor de fizică (cl. VI-XII), printre legile existente, nu va fi găsită formularea legii conservării şi transformării materiei (substanţei). De aceea această lege ar putea fi formulată astfel: materia (substanţa) nu se creează din nimic şi nu dispare fără urme, doar în urma unui proces trece dintr-o stare de agregare în altă stare, în aceeaşi cantitate.

Considerăm că această lege este baza învăţăturii despre fizică. „ În natură nu există nimic altceva decât materie în mişcare …”, [1, pag. 15][27]. Or, fizica se ocupă cu studierea tuturor formelor de mişcare şi transformare a materiei (substanţei), inclusiv toate stările de agregare. Până în prezent se cunosc doar patru stări de agregare a materiei.

 

Pătrunde în esenţă

 

Considerăm că s-a comis o eroare atunci când s-a acceptat ca toată fizica să fie bazată pe două legi şi anume: legea conservării şi transformării energiei şi legea conservării impulsului.

„ Una din principalele legi, nu numai în mecanică, dar şi în întreaga fizică, este legea păstrării cantităţii de mişcare. În ultima vreme această lege e tot mai des numită legea conservării impulsului. Rezultanta acestei legi se obţine în baza legilor II şi III a lui Newton aplicate corpurilor ce interacţionează ” [7, pag. 48][28].

Teoria actuală ne spune că: „ Dacă suma forţelor vectoriale din exterior, care acţionează asupra unui sistem, sunt egale cu zero, atunci acest sistem poate fi numit închis, izolat ” [1, pag. 74]¹.

Pentru sistemul închis (izolat) avem:

şi

Prin urmare pentru acest sistem:

_iv_I = const.

De aici rezultă legea conservării impulsului care ne spune că: „ Mărimea impulsului corpurilor dintr-un sistem închis (izolat) este constantă ”. Aceeaşi sursă menţionează: “ Cea mai importantă aplicare a legii conservării impulsului este la mişcarea reactivă (arma în momentul descărcării). Dacă ne vom imagina o armă descărcându-se încontinuu şi totodată mişcându-se, vom obţine un motor reactiv ”, [1, pag. 75][29].

 

O analiză atentă, ştiinţifică a experimentului cu arma ne conduce la concluzii ce vin în contradicţie cu această lege fundamentală. Un argument în acest context este următorul exemplu. De la [14, pag. 107, tab. 103-105][30] vom folosi următoarele date:

 

 

Automatul Kalaşnicov

Calibrul..................................................... 7,62 mm

Masa armei............................................... 3, 8 kg (3800gr)

Masa glonţului.......................................... 7,9 gr

Masa prafului utilizat................................ 1,6 gr

Viteza glonţului........................................ 715 m/s

Energia cinetică a glonţului

la ieşirea din ţeavă................................... 2020 J

Acceleraţia glonţului............................... 616 000 m/s²

Timpul mişcării glonţului în ţeavă........... 0,0011 s

Lungimea ţevii......................................... 0, 415 m

Presiunea maximală a gazelor în ţeavă.... 275 – 284 MPa (2800-2900 atm)

Praful.......................................................1kg – 2500 10³ ÷ 5000 10³ J

 

Rezolvarea problemei

m₁ = 7,9 gr

v₁ = 715 m/s

Wc₁ = 2020 J

m₂= 3,8 kg

v₂ =?

Wc₂ =?

Conform legii conservării impulsului scriem relaţia